Vi s-a intamplat vreodata ca oameni pe care nu ii cunoasteti prea bine sau care oricum nu va sunt prieteni sau familie sa va dea un sfat, sa va spuna ceva care sa va schimbe pur si simplu viata? Sau macar sa o modifice putin?
Eu sunt inca mirata de impactul pe care il au unii oameni asupra noastra si a vietii noastre, desi ei sunt doar secvente pasagere in viata noastra
Nu pot rezista sa nu va fac o recomandare. Profesorul meu preferat de la psihologie e acum si “virtual”. Iar blogul este foarte reusit, cu multe informatii, amuzant si sarcastic. Incercati:
www.adrian-nuta.ro
Sunt o mare iubitoare de carne de vita. Si nu am sa-mi cer scuze pentru asta vegetarienilor 
. Imi pare rau de bietele vaci, dar pe langa faptul ca un muschi de vita este delicios mai are si un aport foarte important de vitamine si fier.
Asa ca sunt mereu in cautarea unui muschi de vita bun. Ceea ce, dupa cum stiti este aproape imposibil sa gasesti in Bucuresti. Si nu este neaparat vina restaurantelor, dar rasele de vaci care se cresc la noi in tara nu sunt atat de gustoase. Asa ca de multe ori ma resemnez (dar ma si enervez in acelasi timp) si rontai la o vita nu tocmai buna.
Dar surpiza-surpriza: am mai descoperit un restaurant unde vita este extrem de buna. La parterul Hotelului Radisson, la Caffe Citta. Este chiar pe calea Victoriei, deci in timpul zilei este foarte placut sa stai in geam, iar vara deschid si terasa (nu vreau sa stiu cat fum inhalezi dupa o ora de stat in aer liber pe Calea Victoriei ).
Ce poti sa mananci la Caffe Citta? Paste, Risotto, Pizza, Salate, Antipasti si bineinteles, Vita! Cand l-am intrebat pe chelner cum este vita? el mi-a raspuns: din Argentina . Sincer, vroiam sa stiu daca e o bucata de muschi sau filetata, cu sos etc. Dar a fost exceptionala. Frageda, facuta exact asa cum trebuie si extrem de gustoasa.
Chelnerii in schimb sunt cam lenesi: vin greu, nu se mai intorc sa vada daca mai vrei ceva, iar daca incerci sa ii prinzi vei avea nevoie de mult talent .
Nu va asteptati ca localul sa arate ca un restaurant de lux. Arata modern, mai mult ca un restaurant pentru pranz, fara fete de masa etc.
Daca va recomand sa mergeti la Caffe Citta? Clar, da! Mancarea este exceptionala, dar pregatiti-va si pentru preturi exceptionale. Ei, poate nu exceptionale, dar mari: o vita este 70 de roni.
Mancare: 5 stelutze
Raport calitate/Pret: 3 stelutze
Servicii: 3 stelutze
Ambient: 4 stelutze
Locatia: 3 stelutze
Nu o sa inteleg niciodata de ce oamenii se multumesc cu putin. Cu atat de putin. In acceasi masura ii inteleg si de ce fac asta.
Si eu cateodata ma multumesc cu atat de putin si in alte dati nu ma multumesc decat cu mult.
Nu ma refer la lucrurile materiale. Ma rog, si la ele, dar si la multe altele: la dragoste, casatorie, slujbe, cariere, studii, educatie, prieteni, calatorii, distractii etc. Ma refer la orice. Stiu ca sunt momente in viata cand trebuie sa faci un pas inapoi sau momente cand inoti contra curentului. Stiu ca viata este plina de compromisuri. Dar totusi de ce ne multumim cu atat de putin? De ce nu cerem mai mult de la viata noastra?
Am facut o noua pasiune pentru o boulangerie de langa Piata Floreasca. Intrucat de cele mai multe ori din Piata Floreasca imi fac cumparaturile (nu o sa ii inteleg niciodata pe cei care nu isi fac putin timp ca sa isi ia fructele, legumele si branza din piata) am intrat si la Rue du Pain (Calea Floreasca colt cu Tudor Stefan).
Cica ar fi prima brutarie artizanala din Bucuresti, unde ar fi si un maitre boulanger. Sa stiti ca nu painea este cea care m-a impresionat: mi se pare chiar cam gumoasa si un pic colorata (si nu de la nu stiu ce seminte), nici pe departe o paine ca in Franta. In schimb mi se pare un loc minunat pentru mic dejun sau brunch sau pranz.Eu am fost acolo pentru mic dejun (pain au chocolat, croissant, omleta) dar si pentru pranz (viande hachee, quiche lorraine, supe) si am fost mereu foarte multumita. Sa nu va asteptati la un restaurant luxos. Este o boulangerie si arata ca atare. E cocheta si simpla, iar preturile sunt si ele pe masura: 25 ron mancarea la cuptor, 15 ron quiche. Paine este cam scumpa si nu mi se pare ca isi merita banii. Chelnerii sunt extrem de draguti si nu exagerez. Iti face placere sa vorbesti cu ei (ceea ce nu se intampla prea des in Bucuresti). Si daca prindeti cumva soare atunci asezati-va la mesele scoase in fata.
Si in incheiere (sau poate ca”fel principal”) beti o cafea Illy – stiti ca este pasiunea mea.
Daca va recomand sa mergeti la Rue du Pain? Bien sur!
Mergeti mai ales in week-end cand va puteti bucura de un mic dejun sau un pranz linistit, tihnit.
(Programul e de la 8 la 8 seara iar luni bucataria este inchisa)
Mancare: 3 stelutze (in comparatie cu localurile asemanatoare i-as fi dat 5 stelutze)
Raport calitate/Pret: 5 stelutze
Servicii: 5 stelutze
Ambient: 4 stelutze
Locatia: 4 stelutze
De cand eram mica am auzit chestii de genul “Un sut in fund, un pas inainte” sau “Atunci cand o usa se inchide, se deschide alta”. Oricum, ideea e ca, uneori, un lucru negativ sta la baza construirii unuia pozitiv. Dar ma rog, nici acum nu sunt sigura ca ai nevoie de “un sut in fund” ca sa faci un pas inainte. Lucrurile nu stau niciodata asa cum vrei.
O usa s-a inchis in viata mea. Adevarul e ca nu eu m-am decis sa o inchid. Eu o tineam deschisa. Dar, intrucat am fost “invitata” sa ies pe usa, m-am decis sa o trantesc dupa mine si sa arunc cheia
Trebuia sa fac asta de foarte mult timp, dar , ca multa lumea, am amanat lucrurile. Si uite asa, usa statea nu deschisa, recunosc, dar intredeschisa. Si stiti cum e cu usile astea intredeschise: te trage curentul, oricine poate intra etc. De-aia usile stau ori inchise , ori deschise sau chiar incuiate.
Iar acum haideti sa va spun marea mea “revelatie”. De data asta zicalele s-au potrivit. Intr-adevar, a fost nevoie sa inchid o usa pentru ca alta sa se deschida. Stiti, e ca usile alea securizate…pana nu se inchide prima, a doua nu se poate deschide.
Sunt in fata unei decizii grele. Stiti si voi sigur cum e. Iti cauti drumul, te-ai ratacit si ajungi la o intersectie. Ai vrea atat de mult sa ajungi acasa. Sau unde vrei tu sa ajungi. Si te gandesti: sa o iau la stanga sau la dreapta? Stii ca una este decizia buna iar cealalata cea gresita. Si te gandesti: ce sa fac, ce sa fac? Inima iti spune ceva, iar ratiunea altceva. Ce sa alegi? Ce e mai bine? Sa alegi cu inima sau cu mintea? Ai vrea sa nu se schimbe nimic, dar nu se poate. Trebuie sa iei o decizie. Ce alegi?
Ce as alege eu?Ce o sa aleg eu? Cred ca voi alege cu intuitia. Sa nu credeti ca intuitia e ceva pur feminin sau ceva superficial. Sau un al saselea simt. Intuitia e de fapt o judecata superioara constituita pe baza experientelor noastre de viata. Ea foloseste mecasnisme psihice pe care noi nici nu le simtim. Si sa stiti ceva… oamenii care aleg gresit, regreta mult mai putin decat cei care nu au ales deloc. Ceea ce vreau sa spun este ca, mai bine iei o decizie, oricare, chiar si cea gresita, decat sa nu iei nici o decizie.
Recunosc ca nu am mai scris de ceva vreme pentru ca nu am mai gasit puterea de a scrie ceva pozitiv . Si nici nu as fi vrut ca acest blog sa devina unul depresiv.
Sunt dezarmata pentru ca, din nou, viata mi-a fost intoarsa cu josu-n sus sau invers (sau cum o fi expresia ). Si nu e tot timpul usor sa te “regrupezi”. Iti trebuie putin timp sa te aduni, sa treci peste si sa cauti solutii.
Ceea ce vreau sa spun este ca, cel mai important este sa iti pastrezi tot timpul optimismul. Nu, stati linistiti, nu sunt una din persoanele acelea care sunt happy – happy tot timpul, indiferent ce se intampla. Eu ma mandresc cu faptul ca sunt realista. Nu poti sa fii tot timpul pozitiv sau fericit, decat poate daca iti lipseste o doaga. Dar este important ca, de cate ori dai de un hop, daca nu poti sa il sari imediat, atunci sa stii ca e ok sa astepti. Poti sa astepti, sa te pregatesti, sa stii ca la un moment dat o sa fii pregatit sa il sari, sa iti aduni toate fortele si cand te simti pregatit atunci de-abia sa incerci sa il sari. Si stiti ce? O sa fiti surprinsi cate hopuri puteti sari. Trust me!
